Blog

De la recrutare în IT la Quality Assurance Testing. Cât de dificil este să treci de la stadiul de expert într-un domeniu la cel de începător în altul?

O reconversie profesională, mai ales când atingi câțiva ani de expertiză într-un domeniu, este, prin definiție, greoaie.
Sunt anii pe care îi lași în urmă, metodologiile de lucru cu care ești obișnuit, modul și cerințele de lucru și, nu în ultimul rând, tipul activității pentru care (poate) te-ai pregătit din liceu sau facultate.
În funcție de noul domeniul pe care îl alegi, cu cât este mai îndepărtat de ceea ce ai lucrat până acum, cu atât noua schimbare de paradigmă în gândire, impusă de noul job, îți va da mai multe bătăi de cap.
Nu este ușor, dar chiar și așa sunt persoane care reușesc.
Una dintre ele este Gabriel Olteanu, explorer în cadrul track-ului Dezvoltare web începători, din cadrul programului Generația Tech.

gabriel olteanu 2

La 29 de ani, Gabriel lucrează ca și QA Tester de un 1 și jumătate, în urma unei reconversii profesionale ce a apărut după o experiență de 5 ani în Human Resources, cu focus pe recrutare. Facultatea pe care a finalizat-o, ai ghicit, este din domeniu, și anume ”Facultatea de Psihologie” de la Universitatea Transilvania, Brașov.

Cine este Gabriel în viața de zi cu zi?

Un baiat din Brăila. Când ies din casă îmi place să ies în natură. Îmi plac drumețiile, plimbările cu bicicleta. Cred că în ultimii ani, media mea de plecat la munte e de 2 weekenduri pe lună. Cât sunt acasă mă relaxez cu jocuri video, în special strategii și RPG-uri (Role Playing Games), și îmi mai place să citesc despre istoria antică și medievală

Cât de ramificate sunt pasiunile noastre ne influențează și în activitatea profesională prin curiozitatea de a descoperi mereu ceva nou.
Dacă acest lucru nu este valabil în toate cazurile, lui Gabriel i se potrivește ca o mănușă.

Ce anume l-a determinat să facă trecerea de la un domeniu uman la unul tehnic?

Curiozitatea, în primul rând și afinitatea pentru lucrurile tehnice. Când am lucrat în HR eram mereu pasionat de noile tool-uri pe care le implementăm și deveneam rapid cel care era întrebat atunci când era o problemă mai „tehnică”. Am avut ocazia să și testez câteva tool-uri înainte de a fi implementate în departamentul meu de HR și mi-am dat seama că mi-ar plăcea să aprofundez asta.

De aproximativ 1 an și jumătate, Gabriel este QA Tester, fiind nou în domeniul IT-ului.

Sunt relativ nou in domeniul IT, deși cunosc piața destul de bine deoarece profesia mea anterioară era să găsesc IT-iști pentru companii. Acum sunt într-o etapă în care vreau să acumulez mai multe cunoștințe în noua profesie pe care mi-am ales-o. 

Ce anume l-a ținut motivat astfel încât să ducă, până la capăt, procesul de reconversie profesională?

Sunt o persoană destul de critică (cu mine), faptul că sunt lucruri pe care nu le știu mă fac să perseverez pe un lucru, merg înainte până mă simt confortabil cu nivelul pe care îl ating – deși această critică de sine e cu doua tăișuri, câteodată te și demotivează și trebuie să ai grijă tu de tine.

Motivul pentru care ne regăsim cu Gabriel în track-ul Dezvoltare Web Intermediari este că nu își dorește să se limiteze doar la experiența de la job. În egală măsură, ne-am bucurat să îl revedem după mai bine de 2 ani când a activat ca voluntar în DevAcademy, actualul Digital Nation.

Această comunitate mi-a plăcut foarte mult. Viața personală m-a facut sa mă retrag din activități extra job pentru o perioadă, dar îmi aduc aminte cu drag de experiența de aici și știu că este unul din cele mai bune locuri în care să te dezvolți.

Cum îl ajută pe Gabriel cursul de Dezvoltare Web Intermediari în profesia sa de QA Tester?

În primul rând, cursul este un punct de plecare ce îl poate ajuta la job, dar îi poate deschide și câteva oportunități de perfecționare pe partea de realizare a website-urilor.

Cu cât cunoști mai bine partea tehnică, cu atât poți crea scenarii mai complexe (reale) și să depistezi bug-uri mai rapid. Iar pe lângă asta mă atrage ideea de construire de site-uri, chiar am câțiva prieteni care au nevoie de un site și o să-i folosesc ca și ‘cobai’ pentru dezvoltarea mea.

Nu de puține ori un mix de suprasolicitare la locul de muncă cu viața personală, alături de un curs de perfecționare, poate să creeze o frustrare mai degrabă decât să aducă beneficii.

L-am întrebat pe Gabriel ce îl ține totuși motivat în acest curs, care se întinde pe o perioadă de 16 săptămâni.

Dacă ar fi un răspuns cu un singur cuvânt, acesta ar fi setea. Dar nu e cazul, sunt suprins și eu sincer de energia pe care o am de a citi și a rezolva temele pentru acest curs după job. Cred că răspunsul este ca îmi place în primul rând ceea ce învăț, iar Dima explică foarte bine, ceea ce îmi ușurează procesul de învățare.

Gabriel consideră comunitatea un pilon important în procesul de învățare, aceasta fiind compusă din mentor, asistentul mentorului, colegii exploratori și echipa care contribuie la consolidarea comunității.

Această comunitate, în întregul ei are un ritm destul de antrenant și este destul de greu să nu fii ‘adoptat’ din cauză că totul îți dă un sentiment de bine – ai doar de câștigat dacă perseverezi și rămâi în comunitate. Comunicarea este foarte la îndemână, nu prea există cazuri în care să ai vreo întrebare la care sa îți fie greu să obții un răspuns.

Cât de dificilă este trecerea de la a fi expert într-un domeniu la a fi începător într-un domeniu nou, ține întotdeauna de pasiunea cu care îmbrățișezi noul domeniu.
Da, cu siguranță vei întâlni obstacole pe care nu vei avea cum să le prevezi, iar efortul depus va fi mult mai mare, până când vei reuși să faci trecerea de la o poziție de începător la una de intermediar.

Recomandarea lui Gabriel este să îți asumi statutul de începător.

Este destul de dificil și sunt de înțeles reținerile la o reconversie profesională, mai ales pentru cei care poate au devenit experți într-un domeniu, să ajungă din nou la acel stadiu de începător când ești obișnuit sa știi exact ce ai de făcut. Nu cred că există ‘asta nu e de mine’ – doar să fii conștient că va trebui depus mult timp și efort.

Tu, în ce stadiu al carierei te afli?